.

Un tânăr de 27 de ani, din județul Bacău, a fost ucis în bătaie de cinci tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, în noaptea de 1 spre 2 august, după o ceartă violentă izbucnită între aceștia, pe fondul consumului de alcool. Ulterior, cadavrul a fost ascuns într-un lan de porumb.

Potrivit jurnaldebacau.ro, totul a ieșit la iveală marți seară, când într-un lan de porumb din comuna Buhoci a fost descoperit cadavrul unui bărbat, aflat în stare de putrefacție. Polițiștii criminaliști au deschis o anchetă pentru a determina filmul evenimentelor.

Anchetatorii au stabilit că în noaptea de 1 spre 2 august, victima de 27 de ani a băut cu cei cinci tineri la domiciliul său, moment în care între aceștia a izbucnit un scandal. Victima a fost bătută crunt de cei patru agresori, care au plecat apoi la băut la o cârciumă din sat. Aceștia și-au dat seama de fapta comisă când s-au întors de la băut și l-au descoperit pe amicul lor fără suflare. Atunci au luat cadavrul și l-au ascuns într-un lan de porumb, unde a fost găsit de polițiști.

Patru dintre cei cinci agresori au fost reținut, al cincilea fiind dat în urmărire. (foto: jurnaluldebacau.ro)