Membrii “Asociației Împreună pentru Viitor Bacău” au finalizat de curând un nou proiect de suflet, prin care au făcut fericiți un copil de 14 ani și pe bunica sa din partea mamei, din comuna Dofteana.

Sub îndemnul “Implică-te, indiferența nu e o soluție!” a fost pusă în mișcare campania de renovare a casei bătrânești în care Ștefănuț locuiește împreună cu bunica sa maternă tanti Aglaia, o femeie chinuită de boli care i s-au agravat după pierderea singurei sale fiice.

“Ștefănuț și tanti Aglaia sunt adevărați luptători și vă asigurăm că au meritat sprijinul nostru, al tuturor.  Ștefănuț ne-a motivat permanent cu rezultatele sale deosebite la învățătură, dar și prin devotament, ascultare, dragoste și recunoștință”, a precizat Florentin Iftime, vicepreședintele Asociației.

Lucrările au demarat în primăvară și a fost finalizate pe 12 septembrie, după o perioadă dificilă, marcată de criza sanitară după izbucnirea pandemiei de coronavirus.

Draglen Termopane Onești, unul dintre partenerii de nădejde ai Asociației, s-a implicat total și de această dată, asigurând ușile și geamurile casei lui Ștefănuț și a bunicii Aglaia.

“În general, tâmplăria are rolul de a izola termic și fonic locuința, însă, pe lângă acestea, tâmplăria produsă și oferită de DRAGLEN în campaniile noastre a avut de fiecare dată și rolul de a încălzi sufletele minunate ale copiilor și de a-i ajuta să se îndrepte cu pași mai repezi spre un viitor mai bun, mai sigur și mai promițător. Profităm de această ocazie să le mulțumim pentru toată generozitatea, promptitudinea și seriozitatea de care au dat dovadă la fiecare apel!”, a adăugat Florentin Iftime.

Casa nu doar a fost renovată, ci a fost dotată și cu mobilier și obiecte de uz-casnic noi, de la aparate electrocasnice până la tacâmuri și veselă de bucătărie.

“Succes Ștefănuț! Noi, membri asociației, îți dorim să ai parte de un an școlar minunat și plin de realizări! Să ai grijă de bunica, să fiți sănătoși și voioși, să vă puteți bucura împreună de rezultatul muncii noastre.

Un alt proiect de suflet dus la bun sfârșit sâmbătă, 12 septembrie 2020, am sfințit casa lui Ștefănuț și a bunicii Aglaia și pe această cale ținem să aducem mulțumiri și urări de bine tuturor celor care ne-au fost alături și în acest proiect: Draglen Termopane Onești, Sorin Ioancea & prietenii, Nae Instal, Bratu Mihai, Toderică Florin & Toderica Solutions, Gabriela Lenghen, Sculptură În Joacă& prietenii, Georgiana Ambruș & People United, Ababei Vasile Mihai, eTablou.ro, Yonella Pricop, Andrei&Ioana, Mihai Borș, Lăcrămioara Melinte-Jugariu, Dana Vrânceanu, Diaconu Valentina, Emilia Maria, Valentina Gsh & prietenii, Cioca Grigore & Davio Pan, Mihaela Ferăstrăoaru, Daniela Zapor & Restaurant ambient, Dănuț Diaconu, Dofteana Știri & Primăria Comunei Dofteana pentru sort, preotul Iustin, Asigurări Transilvania Broker, pentru polița de asigurarea a locuinței. Vă mulțumim!”, se arată într-un comunicat al ONG-ului, semnat de Cristina Gușu, președintele organizației (foto mare stânga).