Un șofer în vârstă de 80 de ani, din județul Bacău, a fost protagonistului unui accident rutier din care au rezultat nu mai puțin de patru mașini avariate, mașina pe care o conducea plus alte trei. Evenimentul rutier s-a petrecut pe DN 15, în localitatea nemțeană Podoleni, vineri, 3 decembrie.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un conducător auto, în vârstă de 80 de ani, din județul Bacău, ar fi intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Alexandru cel Bun și ulterior cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Bicaz, ambele circulând din sensul opus de mers.

Totodată autoturismul condus de tânărul de 27 de ani, a fost proiectat întru-un alt autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, din Roman.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea conducătorului auto în vârsta de 51 de ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, au declarat reprezentanții IPJ Neamț, pentru stiripiatraneamt.ro. (foto: stiripiatraneamt.ro)