La această dată, în județul Bacău evoluează 2 (două) focare de pestă porcină africană (PPA) la porc domestic în gospodăriile populației din localitățile Răcăciuni și Parava, informează Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău.
De asemenea, sunt active restricțiile pentru 43 de cazuri de PPA la porc mistreț în fondurile cinegetice de pe raza județului Bacău.
În data de 10 noiembrie, a fost confirmat un focar de pestă porcină africană la porci domestici, în gospodăria populației, în localitatea Teiuș, comuna Parava.
În data de 11 noiembrie, au fost confirmate patru cazuri de pestă porcină africană la porc mistreț în fondurile cinegetice de pe raza județului Bacău.
Încă de la notificarea suspiciunii de boală, pe probele analizate de LSVSA Bacău, serviciile veterinare au intervenit de urgență.
Gospodăriile afectate au fost plasate sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. În trasabilitatea bolii, 2 porci au murit iar în cadrul măsurilor de combatere și asanare a bolii, 17 suine au fost ucise și neutralizate, cu respectarea legislației sanitare veterinare în vigoare. (foto: imagine ilustrativă)













