La data de 23 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Bacău au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul agregatelor minerale pe raza județului.
Cu această ocazie au fost efectuate controale de specialitate la operatori economici, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.000 de lei şi a fost confiscată suma de 1.800 de lei.
Astfel, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din comuna Căiuţi s-a constatat că societatea ar fi comercializat cantitatea de 20 m.c. agregate minerale fără a evidenţia în aparatul electronic fiscal de marcat încasările obţinute. Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a societăţii în cauză cu suma de 10.000 de lei şi confiscarea sumei de 900 de lei, reprezentând încasările obţinute.
Acţiunile de acest gen vor continua. (sursa: IPJ Bacău; foto: arhivă)