A plănuit o drumeţie cu iubitul ei pe traseul montan Jepii Mici, din Bucegi, însă a sfârşit ucisă de urs. Tânăra, în vârstă de 19 ani, mare iubitoare a muntelui, nu cunoştea însă traseul pe care s-a aventurat. În timp ce mergeau pe potecă, sălbăticiunea a ieşit dintre copaci şi a prins-o pe fată de picior. În încercarea de a se elibera din colţii animalului, atât ea, cât şi ursul s-au prăbuşit într-o prăpastie de 120 de metri adâncime. La un pas de tragedie au fost şi salvatorii, relatează observatornews.ro.

„După ce a omorât pe cineva nu ştiu dacă mai conta că urma să mai omoare pe altcineva. A fost o chestie cu care nu ne-am confruntat niciodată”, mărturiseşte Sergiu Frusionoiu, coordonator Salvamont Bușteni.

Ora 15. În dispeceratul 112 intră un apel disperat. Un tânăr anunţă că pe traseul montan Jepii Mici un urs s-a năpustit asupra iubitei sale, o tânără de 19 ani, care este târâtă de fiară în pădure. Imediat, în staţiunea montană se dă alarma, iar salvamontiştii şi jandarmii pornesc în căutarea fetei. Salvamontiştii ajunşi la faţa locului l-au găsit pe iubitul fetei care a şi sunat la 112. A fost coborât în siguranţă în staţiunea Buşteni, ulterior fiind preluat de poliţişti. Preţ de câteva ore, a fost audiat de către oamenii legii. Aflat în stare de şoc, cu greu a putut să le ofere detalii acestora.

În sprijinul lor salvatorilor montani, de urgenţă, a fost trimis şi un elicopter SMURD.

După câteva minute de căutări, în pârâul care separă două stânci, la 120 de metri adâncime, salvamontiştii observă bucăţi din hainele fetei. Fără să cântărească prea mult decizia, aceştia se echipează şi coboară în rapel în râpă.

„Au fost  destul de inspiraţi să trebuiască să fie lansaţi în amonte de zona în care credeam că este victima. Ursul era undeva în proximitatea victimei”, spune Frusionoiu.

Când a observat că salvatorii se aproprie de prada sa, animalul a încercat să facă noi victime.

„M-am temut pentru viaţa colegilor mei care erau cu pieptul gol în faţa pericolului”, continuă coordonatorul Salvamont Bușteni. Doar o minune a făcut ca în zonă să se afle paznicul de vânătoare, care a împuşcat mortal animalul sălbatic. „Norocul şi iuţeala în decizia paznicului de vânătoare a făcut ca şi colegii mei să fie vii”, a mai spus Sergiu Frusionoiu.

Abia după ce sălbăticiunea este ucisă, salvamontiştii pot recupera trupul fără viaţă al victimei. Zona în care s-a petrecut tragedia este cunoscută ca fiind una în care urşii îşi fac frecvent apariţia. Salvamontiştii spun însă că acest exemplar era extrem de agresiv. (foto: observatornews.ro)

PE ACEEAȘI TEMĂ CITEȘTE ȘI: CINE ESTE TÂNĂRA OMORÂTĂ DE URS LA BUȘTENI, ÎN ZONA JEPII MICI