Croco Onești, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de biscuiți, cu o cifră de afaceri impresionantă, de peste 155 de milioane de lei, sărbătorește miercuri, 4 decembrie, 25 de ani de la înființare.

Ca în fiecare an, conducerea companiei le-a pregătit salariaților o petrecere pe cinste, amfitrionul evenimentului care va avea loc în această seară fiind Hotelul Trotuș.

Trupa Millenium din Chișinău va fi responsabilă cu buna dispoziție.

Petrecerea va fi întreruptă la ora 20.15 de un spectaculos foc de artificii, la care sunt invitați să participe toți oneștenii amatori de astfel de spectacole.

Croco Onești reprezintă astăzi unul dintre cele mai bune business-uri românești, având o cifră de afaceri de 155 de milioane de lei, un profit net anual de 33 de milioane de lei și peste 400 de angajați.