EXPLOZIV: Oamenii care au venit la DPP de la SC Apă Canal SA, trimiși la “război” cu mâinile goale! Pe banii cui?

0
2246

La aproape trei luni de când administrează serviciul public de alimentare cu apă și canalizare al Oneștiului, acționarii SC Domeniul Public și Privat SA (DPP) și-au dat seama că societatea are nevoie de o serie întreagă de utilaje și dispozitive specifice de la SC Apă Canal, ca să-și poată desfășura activitatea în bune condițiuni.

DPP nu poate asigura funcționalitatea serviciului de apă al Oneștiului fără ajutor de la SC Apă Canal SA. În acest sens, în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) de la DPP s-a stabilit că se impune încheierea unui protocol cu fostul operator al sistemului de apă din oraș prin care să fie luată cu împrumut de la acesta toată logistica necesară. O logistică de care societatea aflată în subordinea Consiliului Local Onești nu dispune în acest moment, deși are absolută nevoie.

Astfel, în următoarea ședință a Consiliului Local Onești (care va avea loc săptămâna viitoare) li se va cere aleșilor și totodată acționarilor DPP aprobarea în vederea închirierii de la SC Apă Canal SA de utilaje, autospeciale, scule, dispozitive specifice pentru intervenție în cazul avariilor, dotări-vestiare, centrală electrică, mobilier și aparatură de laborator, instalație de clorinare, etc. În aceeași măsură, DPP are nevoie de la SC Apă Canal SA și de programul de servicii informatice prin care să aibă acces la toată baza de date a vechiului operator cu privire la rețea, consumatori, branșamente, contori, rapoarte, producție, încasări și emitere facturi, evidență contabilă și mijloace fixe.

Nimic ieșit din comun până aici. Problema apare în momentul în care îi luăm în discuție pe cei aproximativ 150 de oameni de la SC Apă Canal SA, care au trecut pe statul de plată de la DPP odată cu semnarea procesului verbal de predare-primire a rețelei de apă și canalizare a orașului. E ca și cum aceștia ar fi fost trimiși la „război” cu mâinile goale, fiindcă, deducem din hotărârea AGOA de la DPP, mijlocele specifice de intervenție n-au prea existat în tot acest timp. Adică și dacă ar fi vrut să lucreze, oamenii veniți de la Apă Canal nu ar fi avut cu ce.

Dacă ar fi să facem o socoteală rezonabilă, la o medie de 1.200 de lei pe lună, în mână, de om, reiese că numai cu salariile celor 150 de oameni preluați de la SC Apă Canal SA s-a cheltuit, din decembrie și până astăzi, în jur de 550.000 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 120.000 de euro. Cum de unde bani? De la bugetul local!