Polițiștii oneșteni se confruntă cu un fenomen îngrijorător, mai multe locuințe fiind călcate de hoți în ultima perioadă. Din informațiile aflate pe surse de reporterii “UNU pe Trotuș”, într-un termen relativ scurt ar fi fost sparte cel puțin patru locuințe, hoții nefiind câtuși de puțin intimidați de faptul că proprietarii erau acasă în acele momente.
Se pare că în toate cazurile este vorba de aceeași bandă de hoți, care nu neapărat că acționează la pont, dar vânează casele mai arătoase în care, se presupune, obiectele de valoare sunt mai ușor de găsit. Polițiștii sunt deja pe urmele spărgătorilor, care sunt extrem de periculoși.
Casele sparte se află în cartiere rezidențiale noi.
Hoții nu au niciun fel de scrupule și intră în casele oamenilor chiar dacă aceștia sunt acasă. Astfel de situații sunt extrem de periculoase și alarmante, pentru că hoțul, odată surprins în acțiune de proprietar, poate deveni violent.
“De regulă, spărgătorii de locuințe îi urmăresc pe proprietari, le află program și acționează când nu e nimeni acasă. Acum avem de-a face însă cu o situație diferită, cu spărgători de locuințe care intră fără teamă peste proprietari. Metoda de operare nu este însă una noua, infractorii și-au dat seama că atunci când oamenii sunt acasă și gențile în care își țin bunurile – bani, telefoane, laptopuri – sunt tot acolo, lăsate la vedere. Hoții și-au perfectat metoda: așteaptă lăsarea serii, sar gardul casei, intră în locuință, înșfacă obiectele de valoare lăsate în apropierea intrării și fug”, ne-a explicat sursa noastră.
Din câte se pare, unuia dintre proprietarii călcați de hoți aceștia au apucat să-i fure telefonul mobil și o sumă de bani. Într-un alt caz, infractorul a dispărut fără să apuce să ia ceva, după ce a dat nas în nas cu proprietarul.
Un bărbat din Mănăstirea Cașin a fost prins în flagrant, zilele trecute, pe o proprietate de lux de pe Calea Scutarului din Onești (la ieșirea din oraș către comuna Cașin), de unde avea de gând să sustragă mai multe bunuri. (foto: arhivă)