(P) .

UPDATE – Rezultatele primelor 12 teste sunt negative.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Depistarea unui caz de COVID-19 la Primăria Gura Văii (despre care UNU pe Trotuș a scris în exclusivitate AICI) a pus pe jar autoritățile sanitare din județ, DSP Bacău declanșând imediat o anchetă epidemiologică în cadrul instituției conduse de Valerică Mihalcea.

Potrivit surselor UNU pe Trotuș, ieri și astăzi au fost testați pentru COVID-19 nu mai puțin de 24 de angajați, asimptomatici, ai Primăriei Gura Văii.

„Există posibilitatea să nu mai fie nimeni depistat pozitiv, dar acestea sunt procedurile, trebuie aflat dacă sunt persoane infectate, pentru că acestea ar putea intra în contact cu cetățenii”, ne-a mărturisit o sursă din cadrul Primăriei Gura Văii.

Testele au fost efectuate la laboratorul din cadrul Spitalului Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca Onești, iar rezultatele urmează a fi comunicate cel mai devreme în cursul zilei de duminică.  (foto: imagine ilustrativă)