Patru consilieri locali ALDE din comuna Pârgărești au părăsit astăzi partidul pe listele căruia fuseseră aleși în 2016 urmând să semneze adeziuni cu altă formațiune politică. Este vorba de Mihail Emil Lenghen, de Eugen Balint, de Gheorghe Bodea și de Gabriela Bortaș. Al cincilea consilier ALDE de la Pârgărești, dintr-un total de 13 consilieri, va schimba și el partidul aproape sigur, susțin surse UNU pe Trotuș.
Cei patru demisionari se vor alătura proiectului fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, Marius Gabriel Gheorghiță (ex-ALDE), care va candida la Primăria Pârgărești din partea PSD.
Contactat de reporterii UNU pe Trotuș, Marius Gabriel Gheorghiță (foto mic) a declarat: “Mulțumesc pentru atitudinea și acțiunea celor patru consilieri locali ce astăzi si-au depus demisiile din funcțiile de consilier local si membru ALDE, urmând ca în perioada imediat următoare să semneze adeziunea la PSD şi să se alăture echipei mele sustinându-mă pentru funcția de primar al comunei Pârgăreşti. Ei au făcut acest demers având în vedere buna noastră colaborare şi realizările mele din mandatele trecute.”
În altă ordine de idei, Marius Gabriel Gheorghiță a fost vicepreședinte al CJ Bacău până la începutul lui 2018, când ALDE a decis să-i retragă sprijinul politic. (sursa foto mare: google.com/maps)