(P) .

2.000 de persoane legitimate şi peste 700 de obiective (restaurante, terase, parcuri, hoteluri, spaţii de desfăşurare a manifestărilor religioase ş.a.) de pe raza județului Bacău au fost verificate în perioada 10-12 iulie a.c., în cadrul activităţilor care au vizat modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă. Controalele au fost organizate sub autoritatea prefectului.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul virus, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali, împreună cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au continuat controalele în piețele, târgurile, zonele de agrement, market-urile din județul Bacău dar şi în mijloacele de transport care au tranzitat judeţul în acest sfârşit de săptămână și au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

Astfel, 2.000 de persoane au fost legitimate, iar 725 de obiective (restaurante, terase, parcuri, hoteluri, spaţii de desfăşurare a manifestărilor religioase ş.a.) şi 1279 mijloace de transport au fost verificate de către echipele mixte cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 213 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12 din 1990 și ale Legii nr. 61 din 1991, în valoare de 51.695 lei.

La acțiuni au participat, zilnic, peste 220 de efective.

Aceste acţiuni organizate în sistem integrat vor continua și în zilele următoare, iar respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea socială în toate zonele aglomerate va rămâne obiectivul principal al acestor activităţi de verificare. (foto: imagine ilustrativă)