Un incendiu pornit de la afumătoarea lăsată nesupravegheată a făcut scrum cârnații, toba și slănina unei familii din comuna Gura Văii, flăcările cuprinzând și un gard din apropiere și acoperișul casei.

Din fericire, incendiul a fost lichidat rapid.

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești (alertați prin sistemul unic de urgență 112), care s-au deplasat la fața locului cu două echipaje de stingere și unul SMURD, au constatat că au ars afumătoarea, un metru liniar de gard din lemn și un metru pătrat de astereală de lemn de la acoperișul casei.

Potrivit spuselor căpitanului Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, cauza probabilă a incendiului este utilizarea focului deschis în spații închise.

Persoana care a alertat pompierii prin SNUAP (Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență) în dimineața zilei de luni, 25 decembrie, anunțase că a luat foc o casă, ceea ce, din fericire, nu s-a confirmat.