Retailerul de bricolaj Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială din România, va reloca magazinul de la Onești de pe strada Calea Slănicului, doar că startul lucrărilor pentru amenajarea noului spațiu, de pe strada Redului, care urma să fie dat imediat după finalizarea unei investiții similare, la Vaslui, va mai întârzia puțin.
Chiar dacă toți oneștenii și locuitorii din comunele limitrofe așteaptă cu nerăbdare magazinul Dedeman promis, dat fiind faptul că acesta va dispune de o gamă mai mare de produse prezente la raft – “m-am săturat să tot bat drumul la Comănești pentru orice fleac!”, se plânge un domn care lucrează în amenajări interioare – nimeni nu poate spune cu exactitate când vor demara lucrările de amenajare a unității de pe strada Redului.
O sursă din interiorul companiei Dedeman Bacău susține că “această întârziere va mai dura până când vor fi obținute toate avizele necesare. În absența acordului de mediu sau a avizului de securitate la incendiu nu se poate face nimic. Iar aceste documente, cred că știe orice om de afaceri care a avut nevoie de ele, nu se eliberează de pe o zi pe alta. Poate dura și câteva luni, mai depinde și de proiectant cum se mișcă”.
În acest fel, este posibil ca lucrările la noul magazin Dedeman de la Onești să fie amânate pentru primăvara anului viitor.
“E frustrant să știi că poți avea la tine în oraș un astfel de magazin de bricolaj unde să găsești absolut tot ce ai nevoie la tine și să afli că nu se poate da drumul la lucrări fiindcă așa e în România, te lovești mereu de birocrație!”, a apreciat o doamnă care a trebuit să-și rupă din timpul de odihnă “ca să trag o fugă la Comănești, că în cursul săptămânii nu am când. E bun și magazinul Dedeman de la Onești, dar oferta este limitată, din cauza lipsei spațiului de expunere și de depozitare. Lucrez în comerț de 30 de ani și știu ce spun”.
Noul magazin Dedeman de la Onești va fi mult mai mare, mai frumos și mai bine aprovizionat decât actualul, va dispune în plus și de un spațiu fast-food și, foarte important, va crea și în jur de 100 de noi locuri de muncă.