Un spațiu administrativ de birouri din Onești, situat într-o zonă periferică a orașului, la limita cu comuna Cașin, și o stație de distribuție carburanți PECO, situată în comuna Oituz, ambele aparținând debitoarei TMUCB (Trustul de Montaj Utilaj Chimic București) SA au fost scoase la licitație de lichidatorul judiciar CITR.

Clădirea de birouri a fost construită în 1995, are regim de înălțime S+P+1+M, spațiul fiind compus din: la subsol – 3 boxe, garaj, hol, centrală termică și arhivă, la parter – hol casa scării, 3 birouri, sală de ședințe, bucătărie și grup sanitar, la etaj – hol casa scării, 6 birouri și grup sanitar, iar la mansardă – hol casa scării, 5 birouri, bucătărie și grup sanitar, holuri, grupuri sanitare și birouri, potrivit descrierii din anunțul publicat de lichidatorul judiciar.

Clădirea are o suprafață construită de 184,11 metri pătrați, o suprafață utilă de 561,47 metri pătrați și o suprafață totală de 668,8 metri pătrați.

Licitația va avea loc în data de 10 ianuarie 2019, la ora 11.00, iar prețul de pornire este de 200.000 de eură fără TVA.

Tot pe 10 ianuarie, va fi scoasă la vânzare și o stație de distribuție carburanți PECO situată în comuna Oituz, localitatea Poiana Sărată, aparținând de asemenea debitoarei TMUCB SA, prețul de pornire a licitației fiind de 70.000 de euro fără TVA.

“Proprietatea se compune dintr-un spațiu comercial (stație pentru vânzarea carburanților), regim de înălțime P+1, amplasat în satul Poiana Sărată, com. Oituz, jud. Bacău, spațiul fiind compus din spațiu clienți, dormitor, grup sanitar și având aria utilă de 68,44 mp, depozit carburanți în suprafață construită de 210,41, mp, centrală termică în suprafață construită de 14,41 mp și șopron metalic în suprafață construită de 14,49 mp”, menționează lichidatorul judiciar.