După cum ne-am obișnuit, românii au sărbători frumoase și liniștite în familie: majoritatea se strâng în jurul mesei, mănâncă preparate tradiţionale delicioase, discută, se duc la biserică, iau lumină și își sparg competitiv ouăle.

Autoritățile avertizează însă că măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice.

Întrebare: Este permisă organizarea de petreceri (în familie) în curtea casei proprii, în noaptea de Înviere sau în Duminica Paștelui?

Răspuns: Dacă prin petrecere se înțelege doar participarea membrilor familiei, cei care locuiesc în mod normal acolo, fără invitarea altor persoane/rude, da, este permisă. Însă, trebuie respectate prevederile legale în privința păstrării orelor de odihnă și fără să fie perturbată liniștea publică. (foto: imagine ilustrativă)