Peste 1000 de poliţişti băcăuani vor acţiona în perioada 15-19 august a.c., pentru ca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută de cetățeni într-un climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

În perioada 15-19 august a.c., peste 1.000 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, explozivi şi substanţe periculoase şi acţiuni speciale, vor executa misiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Poliţiştii vor fi prezenţi şi vor acţiona pentru siguranţa cetăţenilor la manifestările religioase şi evenimentele cultural-artistice, ce se vor desfăşura în această perioadă în judeţul Bacău.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi cu aparatele radar pe tronsoanele de drumuri naţionale din judeţ.

Pentru ca Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău recomandă tuturor cetăţenilor să aibă următoarele:

  • Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei şi nu lăsaţi în interior obiecte de mare valoare sau bani.
  • Atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Nu lăsaţi obiectele de valoare la vedere în maşină.
  • Parcaţi, pe cât posibil, în locuri special amenajate şi luminate.
  • Manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Sursa: comunicat de presă IPJ Bacău