Consilierii locali au aprobat, astăzi (n.r. – joi, 29 martie), un proiect de hotărâre care ar trebui să rezolve problema locurilor de parcare de pe principalele artere din oraș, pe care și le dispută taximetriștii cu restul conducătorilor auto din trafic.  

Dacă șoferii simpli se plâng adesea că “taximetriștii parchează unde vor ei, nu au niciun Dumnezeu, îi doare undeva că blochează traficul”, cei care efectuează serviciul de transport public de persoane în regim de taxe reclamă, la rândul lor, că nu dispun de suficiente locuri de parcare, fapt pentru care s-a întâmplat să fie amendați de polițiștii rutieri. “Nu e normal să fim amendați, când nu este reglementat foarte clar unde avem voie să așteptăm clienții și unde nu. Ca să nu mai spun că de multe ori se întâmplă ca și puținele locuri de parcare care ne sunt rezervate să le găsim ocupate de mașini particulare”.

Această problemă ar trebui să se fi rezolvat definitiv astăzi, când consilierii oneșteni au decis, prin vot, care vor fi locurile de parcare pentru taximetriști.

LOCURI DE PARCARE REZERVATE TAXIURILOR, PE RAZA MUNICIPIULUI ONEȘTI:

  1. În zona Brașov

– pe partea dreaptă în fața restaurantului ,,BELONA”  = 8 locuri;

– pe partea stângă dinspre strada George Călinescu, ieșire spre b-dul Oituz vizavi de barul ,,Aristrocrat” = 7 locuri

  1. În zona Hotel

– Hotel spre Catedrală = 15 locuri (începând de la trecerea de pietoni)

– pe partea dreaptă spre str. Emil Rebreanu în fața părculețului = 8 locuri

  1. Înainte de staţia de autobuz „La Capucini” = 5 locuri
  2. Zona Piață

– în parcarea din fața “Onedil” = 5 locuri

– pe partea dreaptă în fața pieței spre str. Cașinului după trecerea de pietoni = 10 locuri.

  1. Zona M&M: dinspre pod, după trecerea de pietoni pe partea dreaptă în fața școlii până la semafor spre dreapta Republicii = 10 locuri
  2. Zona ,,Bogdanis”

– în parcarea din fața magazinului PPT (b-dul Republicii nr. 68) pe partea stângă = 10 locuri

 – pe partea dreaptă înainte de magazinul Billa (Calea Mărășești) în parcare = 5 locuri

 – pe b-dul Republicii 47 pe partea dreaptă prima bandă paralel cu trotuarul de la magazinul STIHL până la Bogdanis = 6-8 locuri

  1. Zona “Gării

Pe partea dreaptă de la Covrigărie până la intrarea spre fabrica de pâine Nevila (I.U.C) din b- dul Republicii 78 = 10 locuri

– pe partea stângă în fața Gării spre oraș = 6 locuri

– continuare pe partea stângă, față în față cu peroanele gării spre oraș = 10 locuri

  1. Zona Penny – Calea Mărășești nr. 2 = 10 locuri
  2. Spital – în parcare = 10 locuri
  3. Zona Oituz

pe b-dul Oituz, dinspre podul de la Flanco spre Primărie, la toate trecerile de pietoni înainte de marcajele de interzicere = câte 2 locuri (astfel orientativ vor fi: zona  Covrigăriei Gigi – 2 locuri, Zahana – 2 locuri, Alpha Bank- 2 locuri, înainte de semafor Mall Victoria Shopping Center = 5 locuri) apoi pe partea dreaptă de la  Primărie spre pod vor fi (Alpha Bank 4 locuri, Gigi – 2 locuri, Oituz 35 = 2 locuri).