Zi de referință pentru sportul românesc și pentru Onești. La 50 de ani de la momentul care a schimbat istoria gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci a primit cea mai înaltă distincție a statului român, iar Clubul Sportiv Municipal (CSM) Onești a fost decorat pentru contribuția sa la formarea generațiilor de campioni.
Președintele României, Nicușor Dan, a decorat-o sâmbătă pe Nadia Comăneci cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, una dintre cele mai importante distincții acordate de statul român. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni și a fost organizată în anul în care se împlinesc 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria Jocurilor Olimpice.
Alături de Nadia Comăneci, o recunoaștere importantă a primit și Clubul Sportiv Municipal Onești, instituția care duce mai departe tradiția gimnasticii în orașul în care s-a născut legenda sportului mondial. CSM Onești a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I pentru contribuția la formarea tinerelor generații de campioni și pentru rolul său în dezvoltarea sportului românesc.

În cadrul ceremoniei, Nicușor Dan a vorbit despre impactul uriaș pe care Nadia Comăneci îl are și astăzi asupra sportului mondial.
„Dumneavoastră ați făcut ceva excepțional … dacă lumea după 50 de ani își aduce aminte, dacă multe fetițe din multe locuri din lumea asta își doresc să devină Nadia Comăneci, înseamnă că ce ați făcut dumneavoastră este cu adevărat excepțional”, a declarat președintele României.
Șeful statului i-a mulțumit campioanei pentru faptul că a rămas unul dintre cei mai importanți ambasadori ai României în lume.
„Vreau să vă mulțumesc că spuneți lumii, în special copiilor, că nu este suficient să ai talent și că pentru a obține ceva excepțional trebuie multă muncă. Vreau să vă mulțumesc că ați rămas o persoană vie care promovează sportul și că continuați să promovați și să sprijiniți România”, a spus Nicușor Dan.
Distincția acordată Nadiei Comăneci vine ca o recunoaștere a unei cariere care a schimbat pentru totdeauna istoria gimnasticii. La doar 14 ani, la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, sportiva din Onești devenea prima gimnastă din lume care primea nota 10 perfect.
La fel de importantă pentru comunitatea oneșteană este și decorarea CSM Onești, club care continuă tradiția performanței sportive în orașul Nadiei și care organizează în aceste zile competiția internațională „Nadia Comăneci International Cup – Perfect 10”, unul dintre evenimentele centrale ale manifestărilor dedicate jubileului de 50 de ani.
După ceremonia de la Palatul Cotroceni, Nadia Comăneci și președintele Nicușor Dan au vizitat expoziția foto dedicată campioanei, amenajată pe holul Basarabilor, unde fosta mare gimnastă a semnat mai multe fotografii expuse. (foto: captură video Administrația Prezidențială)













