Autostrăzile construite în România vor necesita intervenții și reparații mult mai devreme decât cele din statele occidentale, susține omul de afaceri Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții. Într-o declarație acordată AGERPRES, acesta explică motivele care au dus la această situație și vorbește despre compromisurile făcute în ultimii ani pentru a accelera construcția infrastructurii rutiere.
Președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), Cristian Erbașu, afirmă că o parte dintre autostrăzile construite în România vor avea o durată de viață considerabil mai redusă la nivelul infrastructurii de bază, comparativ cu cele realizate în alte state europene.
Potrivit acestuia, în procesul de construcție au fost făcute compromisuri pentru a reduce consumul de materiale și pentru a permite realizarea unui număr mare de kilometri de autostradă într-un interval scurt de timp.
„S-a hotărât, ca să nu afectăm resursele – fiindcă ar trebui extrem de multă piatră, balast etc – s-a hotărât să se accepte o cotă, linia roșie cum i se zice, astfel încât să nu folosim atât de multe resurse naturale, pentru că nu le avem, având în vedere că facem atât de multe autostrăzi într-un timp atât de scurt. Autostrăzile noastre nu vor rezista, cel puțin infrastructura pe care trebuie să te bazezi cam 40-50 de ani, nu va rezista mai mult de 20-25 de ani. S-a intrat într-un compromis major. Dacă ați observat, autostrăzile din Occident și, în general, acolo unde se fac sănătos, sunt ridicate față de nivelul stânga-dreapta cu măcar 1,5 – 2 metri, pentru ca toată infrastructura acelei autostrăzi să fie deasupra apei, care se află în sol, inundă și circulă pe câmpurile din stânga și din dreapta. La noi, de dragul ieftinirii autostrăzii, am schimbat curba roșie și am coborât-o și de foarte multe ori ne trezim cu autostrăzile la nivelul locului. Deci, toată infrastructura se află sub apă, sub circulația apei. Acea infrastructură va avea probleme majore mult mai repede”, a declarat Cristian Erbașu pentru AGERPRES.
Potrivit acestuia, decizia a fost influențată atât de lipsa resurselor necesare pentru volume foarte mari de lucrări, cât și de dorința de a reduce costurile proiectelor și de a accelera ritmul de construcție al rețelei de autostrăzi.
Afirmațiile vin într-un moment în care România traversează una dintre cele mai intense perioade de dezvoltare a infrastructurii rutiere, cu sute de kilometri de autostradă și drum expres aflați în construcție sau în diverse stadii de implementare.
În opinia lui Cristian Erbașu, efectele acestor compromisuri nu se vor vedea imediat, însă vor deveni evidente în următoarele două decenii, când unele sectoare de autostradă ar putea necesita lucrări ample de întreținere și consolidare mult mai devreme decât infrastructura similară din statele occidentale. (foto: imagine ilustrativă)











