Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău a transmis către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) instituirea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu gripă aplicabile la nivelul tuturor școlilor, liceelor și grădinițelor din județul Bacău.

Această decizie vine ca urmare a faptului că cazurile de gripă au depășit cu 20% nivelul așteptat.

–          realizarea triajului zilnic în colectivități ( creșe, grădinițe, școli, licee) și asigurarea respectării normelor de igienă personală, atât a personalului didactic cât și a elevilor/preșcolarilor. Nu vor fi acceptați în colectivitate copii care prezintă semne de boală. Ca măsură de siguranță, cadrele care efectuează triajul epidemiologic vor purta echipament de protecție (mănuși, mască). Orice caz de îmbolnăvire/focar înregistrat la nivelul unităților de învățămant va fi raportat  zilnic către instituția noastră, în vederea stabilirii măsurilor care se impun în funcție de situația epidemiologică ;

–         în eventualitatea în care la nivelul unității se înregistrează focare de infecții respiratorii acute/gripă cu minimum 3 cazuri/ clasă, respectiv o rată de absenteism de peste 20% din efectivul unității din cauza afecțiunilor respiratorii, timp de trei zile consecutiv, se pot lua măsuri de suspendare temporară a cursurilor în clasă/ grupă, respectiv școală/ unitate, pentru o perioadă stabilită de către DSP, dar nu mai mare de 5 zile lucrătoare; suspendarea activității se va face etapizat, evitându-se întreruperea activității în întreaga unitate școlară;

–         anunțarea DSP asupra înregistrării de focare/ absenteism de peste 20% din efectivul unității din cauza afecțiunilor respiratorii acute/ gripă.

De asemenea, DSP Bacău a transmis și tuturor unităților sanitare din județ, o înștiințare prin care se menționează necesitatea instituirii măsurilor specifice de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă, astfel:

–         limitarea accesului vizitatorilor, în special în secțiile cu risc și interzicerea accesului vizitatorilor ce prezintă simptomatologie respiratorie;

–         efectuarea zilnic, la intrarea în serviciu, a triajului epidemiologic pentru întreg personalul, cu scoaterea temporară din sectorul de activitate a celor cu simptomatologie respiratorie;

–         efectuarea triajului epidemiologic al pacienților la internare pentru evitarea constituirii unor situații de risc epidemiologic;

–         respectarea precauțiunilor standard de către personalul medico-sanitar; asigurarea în fiecare secție/ compartiment a echipamentului de protecție în cantități suficiente; acesta să fie utilizat corect și complet, conform protocoalelor existente;

–         vaccinarea personalului nevaccinat până în prezent;

–         pentru cazurile suspecte/ confirmate de gripă ce nu pot fi transferate în secțiile de boli infecțioase se vor institui măsurile specifice de izolare. (sursa: comunicat DSP Bacău)