Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a deschis un dosar penal după ce în spaţiul public au apărut, în urmă cu o săptămână, imagini cu zeci de localnici, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale care au participat la inaugurarea lucrărilor unui drum judeţean din comuna Filipeni, notează stiripesurse.ro.

„În data de 16.04.2020, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor (…) în baza informaţiilor apărute în spaţiul public privind posibilele încălcări ale măsurilor instituite prin lege pentru prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase cu ocazia demarării lucrărilor de asfaltare a drumului judeţean 241B, ce străbate comuna Filipeni, judeţul Bacău, în data de 15.04.2020”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, dat publicităţii miercuri.

Evenimentul din comuna Filipeni, din 15 aprilie, a fost denunţat de reprezentanţi ai organizaţiilor PNL şi USR din judeţul Bacău. Aceştia au susţinut că preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu, şi deputatul PSD de Bacău, Ionel Floroiu, au participat la o acţiune electorală organizată de primarul Rodica Ambrosie la care au fost chemaţi zeci de localnici, încălcându-se astfel prevederile legale cu privire la adunările publice, mai scrie sursa citată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Parchetului în data de 21 aprilie.