Motocositoarele din dotarea lucrătorilor SC Domeniul Public și Privat SA Onești (DPP) ar trebui să conțină instrucțiuni de folosire mult mai amănunțite decât cele prevăzute de producătorul “ustensilei”.
Bine ar fi fost ca în paginile manualului de instrucțiuni să fie prevăzute și câteva rânduri cu trimitere directă la ce este de tăiat/de pus la pământ și ce plante merită să fie lăsate în viață, ca să se bucure și ochiul nostru de ceva frumos.
Ghinion! Producătorul nu a prevăzut că motocositoarele sale pot ajunge în mâinile unor habarniști, care să taie cu ele tot ce le iese în cale, fără să facă vreo diferență între buruiană și floare.
“Au tăiat tot ce au prins , doi angajați jalnici ai DPP Onești mi-au distrus astăzi cu motocoasele florile plantate de mine, noi care avem o mică afacere suntem buni doar pentru plata dărilor la Consiliul Local Onești! Atâta bătaie de joc din partea angajaților bugetari nu am întâlnit nicăieri!”, scrie, pe facebook, oneșteanul care s-a trezit cu grădinuța flenduri, în urma unei acțiuni plină de suspans a angajaților DPP (Direct Pe Plantă).
P.S. – textul este un pamflet, dar pozele și rezultatul acțiunii angajaților DPP dotați cu motocositoare multe și creier puțin sunt mai reale ca roua care s-ar fi depus pe florile tăiate, în diminețile mai răcoroase.