Oborul săptămânal din Onești, de la ieșirea din oraș spre Bacău, a fost închis o perioadă scurtă după ce s-a confirmat prezența virusului pestei porcine africane (PPA) într-o exploatație de suine din cartierul oneștean Belci, dar săptămâna trecută a fost redeschis.
Între timp, un nou focar de pestă porcină a fost confirmat la Onești, într-o gospodărie din cartierul Sat Catolic, fapt pentru care autoritățile au luat noi măsuri pentru împiedicarea răspândirii bolii.
În privința Oborului Săptămânal, s-a decis ca acesta să rămână în continuare deschis pentru toți comercianții, mai puțin pentru aceia care ar fi dorit să comercializeze animale.
În același timp, dat fiind faptul că această restricție pentru comerțul de animale este în vigoare de mai mult timp, se are în vedere și propunerea unui proiect de hotărâre în Consiliul Local Onești, pentru schimbarea denumirii oborului, ca s[ nu mai fie asociat și cu vânzarea de animale.
“E bine că s-a redeschis oborul. Săptămâna trecută am cam șomat, că lumea n-a știut că s-a dat din nou drumul, poate sâmbăta asta vom avea și noi mai mulți clienți”, a comentat un comerciant care vinde haine second-hand.
Oborul din Onești se organizează săptămânal, în fiecare zi de sâmbătă.