Alina Gorghiu a fost primită foarte bine la Onești de către simpatizanții PNL și nu numai. Mulți curioși s-au strâns în fața cinematografului Capitol (unde a avut loc mitingul electoral al liberalilor, în ultima zi a lui noiembrie), special ca să se convingă, cu ochii lor, dacă proaspăta doamnă Gorghiu este la fel de frumoasă în realitate, pe cât pare la televizor.
“Da dom’le, e muiere frumoasă!”, a exclamat un bărbat aflat la vârsta pensionării, care nu s-a lăsat până nu a obținut și un autograf de la tecuceanca de 38 de ani, președinte al PNL.