Ca în fiecare an, colindători din localitățile învecinate Oneștiului (Cașin, Gura Văii, Caraclău, etc) și din toate cartierele orașului (Slobozia, Borzești) au urcat pe scena amenajată în apropierea sediului Primăriei Onești, în prezența unui public numeros, prezentându-și programul. Urși, capre, călușei, jieni, cete de urători călare ori pedeștri i-au încântat pe cei aproximativ 2.000 de oneșteni, care au făcut abstracție de frigul pătrunzător, pentru a revedea și a se bucura de tradițiile și datinile românești, de la sfârșit de an. Primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, a fost și el prezent la spectacol, alături de alte oficialități locale care au răspuns invitației.