Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a făcut o sesizare penală la DNA față de existența unei presupuse rețele de fraudare a concursurilor pentru ocuparea unor funcții publice, din care ar face parte și foști angajați ai Serviciului Resurse Umane, potrivit unui comunicat de presă, notează g4media.ro.

Descoperirea acestei presupuse rețele a plecat tot de la o cerere a DNA, care a solicitat o serie de documente în cazul unui fost angajat. Pornind de la unele neconcordanțe în dosarul lui de concurs, din primele verificări ale primarului există ”dovezi concludente” că un număr de cel puțin 7 funcționari ar fi fraudat concursurile de ocupare a unor posturi publice, lucrările pe care le-au prezentat nefiind scrise de aceștia, potrivit comunicatului citat.

Astfel, în cazul a cel puțin 6 actuali și foști funcționari din Primăria Timișoara, care au susținut concursuri în anii 2018 și 2019, au fost descoperite probe care ar fi fost scrise de aceeași persoană, un fost funcționar din Serviciul de Resurse Umane.

Dovezile, împreună cu numele tuturor celor implicați, au fost transmise, miercuri dimineața, la DNA – Serviciul Teritorial Timișoara de către primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

„Suntem în fața unui posibil sistem de fraudare, premeditat și sistematic, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, cu complicități potențiale, cel puțin la vârful serviciului de resurse umane. Putem doar bănui că este și mită la mijloc, dar acest lucru trebuie să-l stabilească procurorii”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În cadrul acelorași cercetări au mai fost identificate lucrări olografe semnate de un alt funcționar, care a susținut două concursuri pentru posturi diferite în 2018 și 2019 și care difereau în mod vizibil în ceea ce privește caracterele scrisului, acesta fiind total diferit de la o lucrare la alta.

“La proba scrisă, candidații care și-au aranjat concursul au dat niște răspunsuri întâmplătoare, dar notarea de către comisie s-a făcut în a doua zi. Destul timp, peste noapte, pentru funcționarii de la resurse umane să scrie o nouă lucrare, cu răspunsurile corecte, și să înlocuiască lucrarea candidatului cu lucrarea comandată și redactată ulterior”, a explicat Fritz cum a funcționat rețeaua de fraudare.

Dominic Fritz a reorganizat Primăria Timișoara în iulie 2021 și a restructurat printre altele și Serviciul Resurse Umane, noua organigrama însă fiind contestată în instanța de un grup de sindicaliști incluzând și fosta șefa de resurse umane. „De aici și rezistența la noua organigramă: pierderea unor funcții nu înseamnă doar că unii nu-și mai iau un salariu bun de la stat, ci destructurarea acestui sistem corupt, care i-a făcut puternici și bogați. Se pare că miza încercărilor de a suspenda sau anula noua organigrama în instanță este să se întoarcă unii corupți pe post înainte să putem descoperi toate aceste mizerii penale”, a mai declarat Dominic Fritz.