Un bărbat din județul Bacău a fost trimis în judecată și condamnat după ce a încercat să mituiască un agent de poliție, care l-a depistat sub influența băuturilor alcoolice în trafic.
Trimis în judecată pentru dare de mită şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul de 51 de ani, mecanic auto la o societate din Comăneşti, şi-a recunoscut faptele şi a solicitat instanţei judecarea în baza acordului de recunoaştere, pentru a beneficia de o pedeapsă mai blândă. Tribunalul Vaslui a dispus condamnarea bărbatului la 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare, sub supraveghere, obligându-l totodată la efectuarea de 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, scrie adevarul.ro.
La stabilirea pedepsei, judecătorii au invocat circumstanţele atenuante: ”Analizând circumstanţele reale şi personale, se evidenţiază faptul că inculpatul a săvârşit acţiunile ilicite datorită unui complex de împrejurări care au contribuit la situaţia în care s-a abătut de la conduita sa obişnuită, care este una conformă normelor de convieţuire socială.
Astfel, raportat la împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că valoarea alcoolemiei era relativ mică şi că aceasta provenea de la ingerarea băuturilor alcoolice cu o seară înainte de momentul în care inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, instanţa va reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin.2 lit.b Cod penal, al căror efect constă în reducerea limitelor de pedeapsă”.
Pe cale de consecinţă, judecătorii au apreciat că apreciază că scopul pedepsei, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, poate fi atins fără ca pedeapsa rezultantă aplicată să fie executată în regim de detenţie.
Bărbatul din judeţul Bacău a fost depistat pe 19 iunie, anul curent, în jurul orei 09:00, în timp ce conducea o autoutilitara la ieşirea în municipiul Vaslui din direcţia staţia Peco OMV spre Iaşi. A fost oprit de un echipaj de poliţie în vederea efectuării unui control tehnic de către specialişti din cadrul R.A.R.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu etilotestul la ora 09:15, rezultând o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţistul aducându-i la cunoştinţă că trebuie să se deplaseze la Serviciul de Medicină Legală (SML) în vederea recoltării probelor biologice, mai menționează sursa citată.
În timp ce agentul i-a adus la cunoştinţă acest lucru, precum şi că la valoarea mare a alcoolemiei fapta constituie infracţiune, şoferul i-a spus să rezolve problema astfel încât să nu se ajungă la dosar penal, întrucât are nevoie de permis, având familie de întreţinut. Agentul de poliţie i-a răspuns ”să-şi vadă de treabă”, după care l-a invitat să urce pe bancheta din spate a autospecialei de poliţie, pentru a se deplasa la sediul SML.
”După recoltarea probei, agentul de poliţie şi inculpatul s-au urcat în autospeciala de poliţie pentru a se deplasa la sediul Poliţiei municipiului Vaslui. Aflat pe bancheta din spate, inculpatul a aruncat pe scaunul dreapta faţă, care era liber, agentul de poliţie R.L. aflându-se la volan, 4 bancnote a câte 50 de lei, spunându-i poliţistului s ă se rezolve astfel încât să nu se mai ajungă la dosar penal. Agentul de poliţie i-a spus să-şi ia banii şi să-şi vadă de treabă, însă inculpatul a insistat, spunând că mai dă unul, scoţând şi aruncând pe scaunul din dreapta faţă încă o bancnotă de 100 lei”, se menţionează în rechizitoriul procurorilor.
În momentul în care, aflându-se în maşina de serviciu, şoferul i-a făcut prima ofertă, aruncându-i banii pe scaun, agentul de poliţie a pornit înregistrarea audio a discuţiei pe telefonul său mobil, înregistrarea fiind depusă la dosar pe suport CD . Agentul de poliţie nu a primit banii, lăsându-i în locul în care inculpatul îi aruncase, a condus autospeciala la sediul Poliţiei municipiului Vaslui, unde, după ce a coborât l-a încătuşat pe inculpat, şi-a anunţat superiorii şi a sesizat ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Servici l Judeţean Anticorupţie Vaslui despre fapta de dare de mită. Rezultatele probelor biologice au indicat că şoferul a avut o alcoolemie în sânge de 1,20 la prima probă şi de 1,05 la cea de-a doua probă.
Bărbatul a declarat anchetatorilor că seara a consumat 1,25 litri vin, fără a mânca, iar a doua zi dimineaţă s-a urcat la volanul autoutilitarei. (foto: arhivă)