Doar în prima zi de Crăciun, singurul medic care a asigurat permanența în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești a trebuit să intervină în peste 140 de cazuri de urgență.

Crăciunul a fost sărbătorit cu vârf și îndesat și anul acesta la Onești și în localitățile învecinate. Numai în primele 24 de ore ale sărbătorii Nașterii Domnului, peste 140 de pacienți au trecut pragul Compartimentului Primiri-Urgențe din cadrul spitalului din Onești.

Din spusele personalului medical, aproape jumătate dintre cazurile care s-au prezentat la Urgență au reprezentat agresiuni pe fondul consumului de alcool. Mai pe românește, după ce au dat peste cap pahar după pahar, foarte mulți petrecăreți au ajuns să se ia la bătaie, “uitând” că puțin mai devreme erau cei mai buni prieteni. Iar unii dintre ei, „bușiți” bine, au fost nevoiți să ceară ajutorul medicilor, venind la CPU Onești plini de sânge.

Nu au lipsit cei care au abuzat de alimente bogate în grăsimi sau au făcut exces de alcool (foarte multe cazuri), însă au fost și destule cazuri de viroze respiratorii. Unele însă, destule chiar, nu grave, fapt pentru care Urgența oneșteană s-a aglomerat foarte mult. De aceea, singurul medic de gardă, în condițiile în care angajările în sistemul medical sunt în continuare blocate, abia a mai făcut față solicitărilor. Dacă se continuă în acest mod, nici linia de gardă nu poate fi asigurată corespunzător. Nu se poate sta într-un singur medic, există permanent un pericol potențial, a spus un cadru medical de la spitalul oneștean.