Întrucât foarte mulţi cetăţeni optează în prezent pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii online, poliţiştii băcăuani vă aduc în atenţie câteva recomandări, pentru efectuarea în siguranţă a cumpărăturilor în sistemul online sau atunci când plătiţi cu cardul.

– Verificați întotdeauna dacă transferul informațiilor se face prin protocol securizat;

– Este mai sigur să folosiți un card de debit dedicat tranzacțiilor on-line, pe care să îl folosiți numai pentru astfel de operațiuni și pe care să îl încărcați numai cu suma necesară achiziției bunului dorit;

– Atenție, nu furnizați codul numeric personal, seria și numărul de la cartea de identitate, pașaport sau permis de conducere, întrucât aceste informații nu sunt necesare pentru o tranzacție online;

– Verificați, înainte de încheierea contractului/tranzacției, dacă pe site operatorul economic oferă informații cu privire la: datele sale de identificare, caracteristicile esențiale ale produsului, prețul cu toate taxele incluse, cheltuielile de livrare, modalități de plată și de livrare, perioada de valabilitate a ofertei sau prețului;

– Refuzați tranzacția dacă vi se cere codul PIN;

– Nu vă feriți să contactați comerciantul prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului;

– Este important să tipăriți la imprimantă factura, mesajele de confirmare a livrării, precum și clauzele și condițiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situația în care ar exista vreo problemă cu produsul sau serviciul cerut;

-Nu plătiți în avans bunurile comandate pe internet, de la persoane necunoscute;

– Cumpără din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoști sau pe care le-ai mai folosit și verifică rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerț online;

– Examinați feedback-ul vânzătorului, oferit de alți cumpărători. Dacă acesta are un istoric negativ de tranzacționare, nu cumpărați de la el. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)