Acasă Actualitate Constructorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, OPRIT să intre pe un lot al autostrăzii...

Constructorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, OPRIT să intre pe un lot al autostrăzii Transilvania (A3)

 

Activitatea constructorului băcăuan Dorinel Umbrărescu pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului din A3 este suspendată. Și asta pentru că de circa șase luni încă nu este rezolvată problema exproprierilor, informează economica.net.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis pe 10 august 2020 ordinul de începere a lucrărilor pe contractul privind proiectarea și execuția celor 12 kilometri din Autostrada Transilvania cuprinși între Zimbor și Poarta Sălajului.

Acest ordin a fost însă suspendat până la emiterea Hotărârii de Guvern pentru declanșarea procedurii de expropriere, potrivit informațiilor de pe site-ul CNAIR.

Reprezentanții CNAIR au confirmat că ordinul este suspendat până se rezolvă cu exproprierile. Potrivit acestora, documentația aferentă exproprierilor va intra de săptămâna viitoare pe circuitul de avizare.

Rămâne de văzut când va ajunge pe masa Guvernului proiectul privind exproprierile pentru acest lot din Autostrada Transilvania.

CNAIR a semnat pe 1 iulie 2020 contractul pentru proiectarea și execuția lotului Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania (A3). Valoarea contractului este de 680 milioane de lei și are o durată de 156 de luni, din care 12 luni proiectare, 24 de luni execuție și 120 de luni garanție.