În urma remedierii de către echipele RAJA și CRAB a ultimei avarii pe conducta de aducțiune aparținând S.C. CRAB S.A., în cursul nopții trecute s-a reluat furnizarea apei la stația de înmagazinare și tratare apă Cuciur.

Deoarece avariile succesive produse în ultima săptămână pe conducta de alimentare cu apă potabilă aparținând S.C. CRAB S.A. au lăsat Oneștiul fără apă, rezerva de apă fiind deja redusă semnificativ după ce municipiul Onești a fost alimentat cu apă potabilă din rezervor în timpul avariilor precedente, RAJA SA ia toate măsurile necesare înmagazinării apei potabile în rezervoarele proprii, astfel încât locuitorii municipiului Onești să nu mai sufere de lipsa apei potabile un timp îndelungat în cazul producerii unei noi avarii pe conducta de aducțiune aparținând CRAB.

În aceste condiții, în cazul în care parametrii actuali se mențin, municipiul Onești va fi alimentat cu apă potabilă din rezervor, după un program prestabilit, de două ori pe zi, dimineața și seara, până la refacerea stocului de apă necesar alimentării localității în cazul apariției unei noi avarii pe conducta de aducțiune. În această seară, 19.09.2019, începând cu ora 20.00, municipiul Onești va fi alimentat cu apă potabilă din rezervor, pentru aproximativ două ore.

Programul de furnizare pentru ziua de mâine, 20.09.2019, precum și data la care se va reveni la furnizarea în regim permanent a apei potabile, îl vom comunica ulterior, funcție de volumul de apa livratp de S.C. CRAB S.A.

Vă asigurăm că personalul RAJA S.A. depune toate eforturile în vederea reluării alimentării cu apă a municipiului Onești în regim continuu, în ciuda greutăților pe care le-am întâmpinat în urma avariilor produse în sistemul de aducțiune aparținând S.C. CRAB S.A. (sursa: Biroul de presă RAJA Onești)