(P)

În contextul pandemiei de coronavirus, fabricile Chimcomplex de la Onești și Râmnicu Vâlcea vor produce substanțe active biocide pe bază de clor, hipoclorit de sodiu clorură de var. Se va lucre intens, în regim non-stop, pentru a fi acoperite nevoie naționale din această perioadă, dă asigurări Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex SA.

“Echipa tehnică a celor două combinate a făcut modificări la instalații, astfel încât, acum, capacitățile noastre de producție pot acoperi nevoile naționale din această perioadă, în cadrul unui program intens de producție și ambalare, de „24/7” (24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână – n. red.). Primele livrări se vor realiza prioritizat, în funcție de urgențe și de instituțiile care au nevoie acută pentru dezinfectarea spațiilor externe. Compania estimează că va ajunge, pentru început, la o capacitate de livrare de 1.000 tone/județ”, a declarat Vuza, într-un interviu acordat publicației ziaristii.com.

Președintele companiei de la Onești a mai precizat că Chimcomplex s-a licențiat pentru un dezifectant ce nu mai trebuie diluat – nu va mai fi posibilă apariția unui nou scandal Hexipharma – și că autoritățile din Onești și Râmnicu Vâlcea vor beneficia cu prioritate de donațiile de dezinfectanți. “Noi produceam până acum doar dezinfectanți concentrați, iar diferite firme ce au câștigat licitațiile de servicii, la anumite spitale, îl diluau și nu respectau concentrația. Ca să eliminăm acest risc, cunoscut de public după numele de Hexipharma, ne-am licențiat și pentru un dezinfectant ce nu mai trebuie diluat și care va fi livrat pe piață sigilat. Vom răspunde prompt tuturor solicitărilor venite din sistemul sanitar și, pentru început, vom dona sute de tone de hipoclorit instituțiilor de stat la nivel național, dar și celor locale din comunitățile unde ne desfășurăm activitățile, inclusiv la spitale. Noi livrăm deja hipoclorit de concentrație 12,5% către anumite instituții spitalicești din țară”, a mai spus Vuza.

Chimcomplex este unic producător în România al substanțelor active biocide pe bază de clor și hipoclorit de sodiu și unul din cei mai importanţi fabricanţi de produse chimice din România.

Articolul integral AICI