Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, a anunțat formarea unei celule de criză, în urma infiltrării masive a apei pârâului Corund în Salina Praid, o situație care amenință grav turismul local – sector ce susține peste 80% din economia zonei.
„Situația critică impune acțiuni ferme și coordonate pe două direcții: una tehnică și una turistică”, a declarat președintele CJ Harghita. Din punct de vedere tehnic, se așteaptă ca Salrom SA și Apele Române să vină cu soluții pentru a opri infiltrațiile și a permite redeschiderea salinei în condiții de siguranță.
Pe partea turistică, s-a creat o celulă de criză coordonată de directorul ADI Harghita, Szabó Károly, care colaborează cu specialiști precum Fazakas Szabolcs (Mini Transilvania), Trucza Adorján (Taste of Transylvania) și Răzvan Pascu (ambasador turistic al județului), pentru a elabora campanii de promovare și a transmite mesajul că „Praid rămâne o destinație valoroasă, chiar și în absența temporară a salinei.”
„Este vital să prevenim o posibilă situație în care turiștii să-și anuleze rezervările sau să evite complet Ținutul Sării”, a subliniat Bíró Barna-Botond.
În perioada următoare, vor avea loc consultări directe cu antreprenorii locali pentru identificarea celor mai bune soluții și solicitarea de sprijin financiar din partea Guvernului României și al Ungariei.
Situația este agravată de vremea severă din județ – Harghita fiind sub avertizări cod portocaliu de ploi torențiale și coduri hidrologice care includ pericol de viituri.
„Turismul este esențial pentru Praid. Misiunea noastră este să sprijinim toți operatorii economici locali pentru a evita falimentul și pierderea locurilor de muncă”, a mai spus președintele CJ, care a anunțat și o întâlnire cu comunitatea locală duminică, 1 iunie.











