Lucrările de modernizare la piațeta din fața Casei de Cultură din Onești și pe strada Mercur sunt în plină desfășurare, iar oamenii se întreabă dacă este posibil ca și clădirea în care au urmărit de-a lungul anilor fel și fel de spectacole să fie reabilitată.

La această întrebare, Primăria Onești a răspuns cu un comunicat de presă în care clarifică situația juridică a Casei de Cultură și îi lămurește pe oameni că nu are nicio legătură cu eventualele activități care mai sunt organizate acolo, deși condițiile sunt insalubre.

„Primăria Municipiului Onești a câștigat procesul cu Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor, însă până la acest moment instituția noastră nu a intrat in posesia Casei de cultură, sindicatul având dreptul la recurs in termen de 30 de zile.

În această situație primăria se delimitează de orice activitate desfășurată în interiorul Casei de cultură și de orice neplăcere cauzată de condițiile improprii ale sălii.

Venim cu această precizare întrucât, conform unor informații apărute în mediul online, in data de 24 septembrie 2023, la Casa de cultură Onești va fi susținut un spectacol de teatru pentru care NU Primăria este contractant”, au transmis reprezentanții Primăriei. (foto: Facebook / Laurențiu Neghină)