Acasă National / Externe Ce minunății le mai dă prin cap unora, în goană după bani!...

Ce minunății le mai dă prin cap unora, în goană după bani! Un bărbat a furat într-o noapte aproape un kilometru de asfalt, de pe un drum din China!

 

Aproximativ 800 de metri de asfalt de pe un drum din China a fost desprins bucată cu bucată de la locul lui, într-o noapte, încărcat în camioane și vândut apoi pe mai nimic de un hoț mai mult decât inventiv.

Locuitorii din localitatea Sankeshu din provincia Jiangsu (est) au fost cei care au descoperit “lucrarea” și au telefonat la poliţie, pe 24 ianuarie, pentru a semnala dispariţia misterioasă a segmentului de drum, potrivit China News Service.

Inițial, sătenii au crezut că în zonă se efectuau lucrări de reabilitare a căii de acces. După cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au descoperit însă ce s-a întâmplat de fapt cu asfaltul de pe drum. Așa s-a aflat că un bărbat a decupat drumul cu ajutorul unui buldoexcavator închiriat, a încărcat bucăţile de pavaj în camioane şi le-a vândut unei companii de materiale de construcţii, pe mai nimic.

„Nimeni nu trecea pe aici. Deci de ce să nu recuperez bucăţile de beton pentru a face nişte bani?”, a declarat bărbatul, potrivit China News Service.

Nu mai puțin de 500 de tone de asfalt a furat hoțul de pe drumul respectiv, pe care l-a vândut cu 5.000 de yuani (aproximativ 640 de euro).