Până să fie abrogată Legea recursului compensatoriu, câteva mii de deținuți din întreaga țară au apucat să beneficieze de prevederile acestei legi care le-a dat posibilitatea de a cere eliberarea mai repede din cauza condițiilor proaste de detenție. Printre aceștia  se numără și 300 de deținuți din Penitenciarul Bacău care au ieșit înainte de a executa pedeapsa integral, scrie zdbc.ro.

„Este vorba despre 177 în cursul anului 2018 și 123 anul acesta, până la sfârșitul lunii noiembrie”, a declarat cms. Adrian Novac, purtător de cuvânt al instituției, pentru sursa citată.

Dintre cei eliberați, cei mai mulți erau condamnați pentru furturi și tâlhării, dar au scăpat și traficanți de persoane și chiar criminali condamnați pentru omor deosebit de grav sau calificat, mai precizează zdbc.ro.

Pe de altă parte, Comitetul de miniştri al Consiliului Europei (CoE) și-a exprimat “profunda preocupare” faţă de faptul că Parlamentul României a decis, “din scurt”, să adopte proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu, menționează stirileprotv.ro.