Câte TESTE pentru COVID-19 s-au efectuat în județul Bacău, de la declanșarea pandemiei

0
1067

Numărul persoanelor testate pentru COVID-19 de la declanșarea pandemiei la nivel național este de 150.309. Dintre acestea, doar puțin peste 1.500 sunt băcăuani, relatează zdbc.ro.

„Până la data de 28 aprilie, în județul Bacău s-a recoltat un număr total de 1.596 de probe pentru depistarea COVID-19, probe recoltate atât de specialiști din cadrul DSP Bacău cât și de către cei din unitățile sanitare din județ”, a precizat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al instituției, pentru sursa citată.

În județul Bacău vor fi puse în funcțiune, în scurt timp, primele două aparate RT-PCR de testare în masă pentru COVID-19, acestea fiind achiziționate recent de Spitalul Județean pentru Situații de Urgență Bacău și de Spitalul Municipal Onești.