Până la sfârșitul acestui an, potrivit unui raport al companiei de consultanță imobiliară Cushman&Wakefield, în București nu se va mai deschide nici un mall, în schimb vor fi inaugurate astfel de centre comerciale în cinci orașe din țară, informează economica.net.

Dezvoltatorii NEPI Rockcastle și Prime Kapital vor deschide până la finalul anului patru noi mall-uri, Roman Value Center fiind cel mai accesibil dintre acestea pentru locuitorii din județul Bacău.

Municipiul Roman este al doilea oraș ca mărime din județul Neamț, după Piatra Neamț, și numără în jur de 50.000 de locuitori (cu aproape 15 mai mult decât Oneștiul, care ocupă aceeași poziție în județul Bacău).

Între municipiul Bacău și Roman este o distanță de numai 43 de kilometri, dar nici oneștenilor nu le-ar veni chiar greu să viziteze mall-ul din Roman, având de parcurs mai puțin de 100 de km (dus), distanță sensibil egală cu cea până la Focșani (85 km), unde a fost deschis de curând Focșani Value Center, dezvoltat tot de Prime Kapital.

Celelalte mall-uri care se vor deschide în țară până la sfârșitul anului 2018 sunt la Baia Mare, Satu Mare, Slobozia, Shopping City de la Sibiu fiind în curs de amenajare.

Mall-ul de la Roman se va întinde pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați și va avea un hypermarket Carrefour și unități Altex, Deichmann, Jysk, Pepco, CCC, New Yorker, Sportisimo, Hervis, Takko. Nu vor lipsi, probabil, alte branduri de renume precum Zara, Pull&Bear, etc.

Roman Value Center va avea două căi de acces, una din E 85, iar data oficială de deschidere este septembrie 2018.

În Bacăul este un mall – Arena Mall – proiect dezvoltat de omul de afaceri băcăuan Ovidiu Budeanu.