Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului s-a aflat, ieri, la Onești, cu ocazia sfințirii capelei ce a fost ridicată în curtea Bisericii “Sf. Nicolae”. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie.
Închinată Tuturor Sfinților, capela ridicată în curtea Bisericii “Sf. Nicolae” a beneficiat și de sprijinul financiar acordat de Consiliul Local Onești de la bugetul local.
La eveniment au luat parte numeroși preoți și oficialități locale și județene, în frunte cu protopopul de Onești, părintele Ioan Bârgăoanu, primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc, și cu președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, și foarte mulți credincioși oneșteni.
“(…) Este unul dintre cele mai frumoase așezăminte de acest gen din zona noastră (…) Felicitări tuturor acelora care au contribuit la ridicarea acestei capele și îi asigur pe credincioșii din Onești că voi sprijini întotdeauna cultele religioase din orașul nostru. Doamne ajută!”, a scris pe Facebook edilul-șef al orașului, Nicolae Gnatiuc. (sursa foto: www.facebook.com/PrimarOnesti)