La aproape trei săptămâni de la data alegerilor (27 septembrie), primarul ales al municipiului Onești, Laurențiu Neghină, așteaptă încă să-și preia mandatul câștigat în urma voturilor a 6.147 de concitadini.

“Au trecut două săptămâni de când sunt primar ales. O să mai treacă, probabil, una sau două săptămâni până când voi depune jurământul și voi prelua mandatul. Cert este că în fața birocrației suntem toți egali.

Birocrație stufoasă este atât la nivel central, cât și la nivel local. Dacă la nivel central debirocratizarea ține de guvernanți, la nivel local, unul dintre principalele mele obiective, în calitate de primar, va fi rezolvarea acestei probleme.

Vă transmit, celor care mi-ați scris aici sau în privat, că am în atenție toate mesajele și problemele semnalate în această perioadă, doar că nu am cadrul legal să acționez până la momentul învestirii în funcție.

Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă garantez că, cu puțină rabdare, vom ajunge să le rezolvăm pe toate! Cu deosebit respect, al dumneavoastră primar ales, Victor Laurențiu Neghină”, a menționat primarul ales Laurențiu Neghină, într-o postare pe Facebook de acum 3 zile. (foto: arhivă)