Acasă Actualitate CADRE MEDICALE din Bacău și Vaslui, CONDAMNATE la închisoare pentru FALSIFICAREA a...

CADRE MEDICALE din Bacău și Vaslui, CONDAMNATE la închisoare pentru FALSIFICAREA a peste 1.000 de adeverințe

 

Nu mai puțin de 15 medici și asistente medicale din Bacău și din Vaslui au fost condamnate la închisoare pentru emiterea a peste 1.000 de adeverințe false.

Judecătorii Tribunalului Vaslui au pronunţat joi, 14 ianuarie, sentinţa într-un dosar în care mai multe cadre medicale din judeţele Vaslui şi Bacău, alături de patroana clinicii la care lucrau şi un administrator de şcoală de şoferi, au fost judecaţi pentru fals, respectiv constituire de grup infracţional organizat, scrie adevarul.ro.

Cadrele medicale care îşi desfăşurau activitatea la clinica privată New Central Med Bacău (punctele de lucru din Bacău şi Vaslui), au fost acuzate că au emis peste 1.000 de adeverinţe medicale în fals, respectiv fişe medicale pentru şoferi şi certificate medicale pentru atestarea stării de sănătate pentru deţinătorii de permis port arma.

Cu excepţia unui singur medic, pentru care instanţa a dispus achitarea, toţi ceilalţi inculpaţi au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi. Cea mai aspră pedeapsă a fost aplicată patroanei clinicii, Elena Niţescu (fostă Duţă Niţescu), care, fiind condamnată şi în alte dosare penale, s-a ales cu o condamnare record, de 8 ani și 4 luni de închisoare.

VEZI AICI TOATE CONDAMNĂRILE DISPUSE DE MAGISTRAȚI, DUPĂ 4 ANI DE CERCETARE JUDECĂTOREASCĂ.

Magistraţii Tribunalului Vaslui au dispus desfiinţarea totală a 1.004 fişe medicale emise în fals de către cadrele medicale: 943 fişe de consultatii medicale (B) pentru conducătorii de autovehicule în original, 10 fişe de consultaţii medicale(B) pentru conducatorii de autovehicule în copie şi 51 certificate medicale pentru atestarea stării de sănătate pentru deţinătorii de permis port armă.

Societatea NEW CENTRAL MED Bacău, prin reprezentant legal Niţescu Georgeta, a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 210.000 lei (210 zile amendă) pentru comiterea infracţiunii de folosire a instrumentelor false în formă continuată, (1.004 acte materiale) şi 300.000 lei (300 zile) pentru fals material în înscrisuri oficiale in forma continuata. Amenda rezultantă, în urma contopirii pedepselor: 370.000 lei. În plus, judecătorii au aplicat societăţii sancţiunea complementară a publicării hotărârii de condamnare prin intermediul presei scrise sau online din municipiul Bacău pe cheltuiala proprie timp de 1 lună / 8 apariţii/2 apariţii pe săptămână.

Sentinţa Tribunalului Vaslui nu este definitivă.

Ancheta în acest caz a izbucnit după ce fostul preşedinte al Colegiului Medicilor Vaslui a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reclamând modul în care sunt eliberate fişele medicale pentru viitorii şoferi. Acesta acuza că sunt foarte multe cazuri în care medicii nici nu-i văd pe cei cărora le eliberează documente medicale din care reiese că sunt apţi pentru a conduce vehicule, deşi persoanele respective suferă de afecţiuni grave, incompatibile cu şofatul.

Reprezentanţii clinicii New Central Med neagă acuzaţiile. „Această doamnă ne hărţuieşte de trei săptămâni. Ne-a sunat să ne întrebe cu ce drept i-am dat aviz unui bolnav de cancer. Noi nu putem să discriminăm pe nimeni. Medicul specialist hotărăşte dacă este apt pentru condus, nu preşedintele Colegiului Medicilor, care nu are nicio competenţă în acest proces. Medicii noştri sunt responsabili şi răspund pentru ceea ce fac. Ca medic de familie, ea trebuie să elibereze aceste adeverinţe gratis, nu contra cost, aşa cum procedează cu pacienţii“, a declarat, după izbucnirea scandalului, reprezentanta New Central Med, Elena Nitescu (foto stânga, alături de unul dintre medicii condamnați). (foto: adevarul.ro)