(P)

15 elevi din învățământul liceal și 5 elevi din învățământul gimnazial oneștean sunt beneficiarii proiectului „Pro ruralis” al asociației Rotary Club Onești. Proiectul vine în sprijinul elevilor ce provin din mediul rural, dar care studiază la unitățile școlare din Onești și au rezultate deosebite la învățătură.

Dintre cei 15 elevi din învățământul liceal care vor fi sprijiniți prin proiectul Rotary Club Onești, 6 studiază la Colegiul Tehnic “Grigore Asachi”, 5 la Colegiul Național “Grigore Moisil” și 4 la Colegiul Național “Dimitrie Cantemir”, în timp ce dintre elevii de gimnaziu, 4 aparțin Școlii Gimnaziale Nr. 1 Negoiești și unul provine de la Școala Gimnazială “George Călinescu” Onești.

“Toți acești elevi cu domiciliul în mediul rural, cu situații materiale precare, dar cu rezultate foarte bune la învățătură vor primi, timp de 12 luni. o bursă lunară de 250 de lei. În acest proiect, am primit sprijinul unor firme cu activitate în municipiul Onești: SMART WOOD ROMÂNIA – 15 burse, Biroul Notarial „Lex Voluntatis”, MECANIC GRUP, POTPURIU, PANIMON și STEGONSERV – câte o bursă. Le mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect!”, se arată într-o informare a asociației Rotary Club Onești. (sursa foto: facebook.com/Rotary Club Onești)

loading...