Ajunsă pentru a treia oară în carieră într-o finală de Grand Slam, după Roland Garros 2014 și 2017, românca Simona Halep nu a reușit nici de data aceasta să-și treacă în palmares o victorie într-un astfel de turneu.

Simona Halep a pierdut finala Australian Open 2018, în fața danezei Caroline Wozniacki, cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 4-6, după aproape trei ore de joc, iar odată cu înfrângerea suferită în ultimul act de la Melbourne a pierdut și prima poziție în clasamentul mondial feminin, fiind detronată chiar de adversara sa de astăzi.

Pentru prezența în finala de la Australian Open, Simona Halep a primit 1.300 de puncte WTA și un cec în valoare de 2 milioane de dolari australieni, circa 1,3 milioane de euro.

Simona Halep pierduse precedentele două finale de Grand Slam împotriva rusoaicei Maria Șarapova (2014) și a letonei Jelena Ostapenko (2017), ambele pe zgura pariziană, cum spuneam.

În aceste condiții, Virginia Ruzici (triumfătoare la Roland Garros, în 1978) rămâne singura jucătoare de tenis din România care a câștigat vreodată un turneu de Grand Slam.