Concursul s-a desfășurat în perioada 17 noiembrie 2017 – 17 ianuarie 2018 în stațiile proprii Rompetrol, stațiile Partener Rompetrol și stațiile Expres Rompetrol, fiind  de ajuns să ai domiciliul sau reședința în România, vârsta de 18 ani la data alimentării cu carburant sau achiziționarea de produse de orice tip din magazinul/restaurantul Rompetrol, iar valoarea bonului să fie de minim 100 de lei.

Daniel Mașala, din satul Caraclău, comuna Bârsănești, județul Bacău, este marele câștigător al promoției organizate de Rompetrol timp de 2 luni, devenind posesorul unui autoturism Mercedes GLA 200d 4 MATIC, a cărui valoare de piață este de 148.230 de lei (în jur de 33.000 de euro).

Principalele caracteristici ale mașinii câștigate de Daniel Mașala: motorizare diesel, 136 CP, normă de poluare EURO 6, cutie de viteze în 7 trepte, consum urban de 5 l/100 km, consum extraurban de 4,8 l/100 km.

“Premiul mare constând în autoturismul Mercedes GLA va fi înmânat câștigătorului până la data de 31.03.2018”, se arată în regulamentul promoției organizate de Petrom.

La promoția organizată de Rompetrol au participat cinci stații din județul Bacău, două fiind din Bacău, una din Moinești, una din Comănești și una din Onești – cea de pe strada Republicii nr. 43, de lângă Hotelul Parc.