UPDATE – 19:13: Numărul victimelor accidentului de la Căiuți este de trei! “Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat de 66 ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11A, în afara localităţii Căiuţi, într-o curba la dreapta, pe fondul neatenţiei în conducere, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un tractor agricol, condus de un bărbat de 35 ani, din comuna Dealu Morii.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului de autoturism şi a doi pasageri din acesta, respectiv un bărbat de 71 ani şi o femeie de 54 ani, ambii din comuna Căiuţi şi vătămarea corporală a unei persoane de sex feminin, de 65 ani, din Oneşti, de asemenea pasageră în autoturism. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, pentru îngrijiri medicale, fiind ulterior transferată la Spitalul Judeţean Iaşi, pentru investigaţiile medicale amănunţite”, se arată într-un comunicat al IPJ Bacău.

UPDATE – 11.59: FOTO NOI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI, REALIZATE DE SALVATORII DE LA ISU BACĂU – CLICK AICI

UPDATE – 11.16: Primele imagini de la locul groaznicului accident rutier care s-a produs, în această dimineață, pe DN 11 A, pe raza localității Căiuți! Din imagini se observă că în accident au fost implicate un autoturism marca Renault și un tractor. Autoturismul Renault și tractorul s-au izbit frontal! Victimele zac fără suflare pe marginea drumului.

Sursa foto: www.facebook.com/denys.danut

 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Două persoane au murit și alte două au suferit răni multiple, fiind preluate de ambulanțele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău, în urma unui accident care s-a produs, în această dimineață, pe DN 11 A, pe raza comunei Căiuți.

Din primele informații, se pare că în accident ar fi fost implicate un tractor și o mașină. Persoanele decedate sunt încarcerate, iar pompierii oneșteni acționează pentru scoatereaa acestora dintre fiarele contorsionate.

Vom reveni cu informații.