UPDATE – 16.42: Judecătoria Onești a dispus față de cele două femei măsura arestării pentru 30 de zile. “Ulterior cercetărilor efectuate de către poliţişti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a dispus schimbarea încadrării juridice, respectiv faţă de femeia de 38 ani cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, inducere în eroare a organelor judiciare şi instigare la furt calificat, iar faţă de femeia de 60 ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare şi furt calificat”, se arată într-un comunicat al IPJ Bacău. UNU PE TROTUȘ a anunțat în exclusivitate presupusul jaf!
ȘTIREA INIȚIALĂ
Principalii suspecți ai jafului de la casa de amanet “Ambia”, de pe Calea Mărășești, din Onești, au fost arestați aseară (n.r. – miercuri, 28 iunie) și în această dimineață au fost aduși la audieri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești.
Autorii jafului din dimineața zilei de 10 iunie ar fi angajata casei de amanet care era de serviciu în momentul comiterii jafului, și care a reclamat incidentul, și mama acesteia!
Cele două femei, de loc din comuna Bârsănești, au fost arestate aseară, iar în acest moment (joi 29 iunie, ora 09.55) sunt audiate de procurorii oneșteni.
“Sunt nevinovată”, a spus mama angajatei, la intrarea în Parchet. Cele două femei bănuite a fi autoarele jafului din dimineața zilei de 10 iunie au fost aduse la Parchet în cătușe, cu mâinile la spate.
Din surse neoficiale, cele două femei ar fi înscenat jaful pentru a acoperi lipsurile mari din gestiune, provocate de fată. Aceasta intrase în panică după ce patronul casei de amanet anunțase un inventar.
Pe imaginile surprinse de camera de supraveghere din interiorul casei de amanet se observă toată scena jafului, nu însă și momentul în care angajata a fost lovită de presupusul agresor, acest fapt stârnind și mai mult bănuiala anchetatorilor.
Filmul jafului s-ar fi derulat în felul următor: cele două femei au venit împreună la Onești, în dimineața jafului, iar în timp ce fata s-a dus la serviciu, la casa de amanet, mama acesteia și-a schimbat complet înfățișarea, deghizându-se într-un angajat de la salubritate (cu salopetă, șapcă, etc). A urmat momentul propriu-zis al jafului, totul fiind înregistrat de camerele de supraveghere (lipsește doar momentul atacului cu ranga!), după care presupusul agresor a părăsit în grabă locația, iar angajata a ieșit afară și a strigat după ajutor.
Angajata casei de amanet (în vârstă de 38 de ani) și mama acesteia ar fi sustras din seif nu mai puțin de 7 kilograme de bijuterii de aur!
Comentariile sunt închise.