Un accident rutier a avut loc, duminică după-amiază (n.r. – 19 august), în jurul orei 16.15, în cartierul Mal din Onești, pe strada Alexandru Ioan Cuza. În urma accidentului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale însemnate.

Șoferul aflat la volanul SUV-ului BMW X5 de culoare argintie, deplasându-se pe direcția de mers Adjud – Brașov, a pierdut controlul volanului, a acroșat o mașină parcată pe marginea drumului, pe partea stângă, de unde a ricoșat în partea opusă, s-a izbit de un copac, pe care l-a secerat, de un indicator rutier, pe care l-a doborât, apoi a plonjat în albia râului Cașin.

Din câte se pare, șoferul aflat la volanul BMW-ului ar fi consumat înainte mai multe pahare de alcool, împreună cu câțiva prieteni, la restaurantul KM&GI (fostul Migdal), de unde aceștia ar fi plecat după un scandal monstru.

La fața locului au ajuns doi polițiști rutieri oneșteni care au deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Deoarece șoferul s-a arătat recalcitrant cu polițiștii și cu oamenii care s-au strâns la locul incidentului, a fost nevoie de intervenția jandarmilor, care l-au ridicat pe sus pe tânărul vinovat de producerea accidentului.

Vom reveni cu detalii.