Poliţiştii Postului de Poliţie Filipeni au fost sesizaţi la data de 30 ianuarie a.c. de către o persoană de sex masculin, din localitatea Bălaia, despre faptul că un vecin a capturat cu ajutorul laţurilor o căprioară.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Expolzivi şi Substanţe Periculoase care în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un tânăr de 19 ani, din localitatea Brad, a capturat cu ajutorul laţurilor o căprioară pe fondul cinegetic Parincea.

După capturare, tânărul a transportat căprioara la domiciliul unui localnic din satul Bălaia, unde împreună cu acesta au tranşat vânatul.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi transportul vânatului dobândit fără respectarea condiţiilor legii.

Sursa: IPJ Bacău