Datorită mobilizării din aceste zile, la nivel judeţului Bacău nu s-au înregistrat incidente grave în timpul evenimentelor publice de amploare care au avut loc sâmbătă şi duminică.

Poliţiştii băcăuani au fost la datorie pe toată perioada minivacanţei de Paşte pentru ca cetăţenii să petreacă în linişte şi siguranţă sărbătoarea Învierii Domnului.

Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acordat o atenție deosebită zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și lăcașurilor de cult, în cele mai multe dintre acestea având loc manifestări religioase de amploare.

Astfel, peste 250 de polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, dar şi de la transporturi, arme, economic, investigaţii criminale și de la alte structuri s-au aflat zilnic în stradă, suplimentar față de dispozitivul curent.

Echipajele de poliție au intervenit în aceste zile pentru soluționarea a 245 de incidente sesizate, din care 220 prin sistemul național unic de urgență 112.

În perioada 26 aprilie a.c.- 29 aprilie a.c., pentru abaterile de la normele legale, poliţiştii din județul Bacău au aplicat 587 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 240.156 de lei.

Poliţiştii au aplicat 150 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi au prins în flagrant 17 autori de infracţiuni.

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 417 sancţiuni contravenţionale, 189 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză.

Totodată, poliţiştii au retras 6 certificate de înmatriculare şi au reţinut 58 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 8 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 40 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

Activităţile s-au desfășurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Sursa: comunicat de presă IPJ Bacău